În inima energiei: Cum ajung lumina și căldura în casele noastre?
De unde avem lumină și căldură?
Recent, clasa a 11„B„ a fost într-o excursie la TERMOELECTRICA S.A. unde am făcut cunoștință cu procesul de producere a energiei electrice și termice, prețul și livrarea pentru noi, consumatorii. Această vizită a fost pentru noi nu doar interesantă, ci și foarte educativă. Înainte nici nu ne gândeam la modul în care ajung lumina și căldura în casele noastre.
La început ni s-a explicat că este o întreprindere de valoare republicană care produce simultan energie electrică și energie termică, și asigură la 60% din volumul necesar pentru orașul Chișinău. Am aflat că combustibilul este ars în cazane imense, unde apa se transformă în aburi. Acești aburi, aflați sub presiune, pun în mișcare turbinele care sunt conectate la generatoare. Astfel se produce energia electrică. O parte din apa fierbinte este utilizată pentru încălzirea locuințelor urbane.
Ne-au impresionat în mod special turbinele uriașe și sistemele complexe de țevi și rezervoare. Tot echipamentul părea foarte impunător și modern. Ni s-a explicat că munca la această întreprindere presupune o mare responsabilitate, deoarece de activitatea instituției depinde confortul a mii de oameni.
În timpul excursiei, am înțeles cât de importantă este energia în viața cotidiană a societății. Fără astfel de centrale, este imposibil să ne imaginăm un oraș modern în care să funcționeze toată infrastructura. Am simțit acest lucru atunci când toată Moldova a rămas fără lumină pentru câteva ore și nu am putut porni nici fierbătorul electric, nici aragazul, nici încălzirea.
Această vizită ne-a responsabilizat să înțelegem mai bine cum funcționează întreprinderile și câtă muncă depun specialiștii pentru ca în casele noastre să fie lumină și căldură.