Grigorașcenco Tatiana

Director interimar

Directorul interimar organizează și monitorizează procesul educațional al instituției de învățământ. Printre atribuțiile sale se numără gestionarea documentației privind instruirea la domiciliu și cursurile opționale. Acesta monitorizează calitatea procesului de instruire prin asistarea la lecții, verificarea proiectelor didactice, analiza testelor și evaluărilor semestriale și finale.

Domeniul său de responsabilitate include coordonarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și a managerilor, organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu alte instituții de învățământ.

De asemenea, directorul interimar realizează evaluarea cadrelor didactice, organizează și desfășoară seminare metodice pentru profesori, coordonează activitatea comisiilor metodice, orientând activitatea acestora spre îmbunătățirea calității predării, implementarea practicilor educaționale moderne și realizarea priorităților politicii educaționale ale instituției.

Educație
  • 2025Master, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în Științe ale Educației, Leadership și instruire
  • 2012Master, Universitatea de Stat din Moldova, în Științe ale naturii, specializarea Genetică Moleculară
  • 2010Licențiat, Universitatea de Stat din Moldova, în Științe ale naturii, specialitatea Biologie
Categoria didactică
  • 2022Categoria didactică a II-a la biologie, confirmare
  • 2024Categoria managerială a II-a, acordare
Vechimea în muncă
  • Ianuarie 2026 - prezentDirector interimar
  • Decembrie 2021 - 2026Director adjunct pentru activitatea didactică, IPLT „Dimitrie Cantemir”
  • Septembrie 2019 - Noiembrie 2021Director adjunct interimar pentru activitatea didactică, IPLT „Dimitrie Cantemir”
  • August 2015 - prezentProfesor de biologie, IPLT „Dimitrie Cantemir”
  • Septembrie 2011 - August 2015Profesor de biologie și chimie, LT „Rambam”
Program de lucru
Luni
8.00 – 16.30
Marți
8.00 – 17.00 (administrator de serviciu)
Miercuri
8.00 – 16.30
Joi
8.00 – 16.30
Vineri
8.00 – 16.30